Care sunt elementele gestionate de către SPIP?

Dezvoltat la început pentru a gestiona site-ul uZine 2, SPIP este în mod natural înclinat pentru a gestiona un site de tipul webzine: la bază este vorba despre o ierarhie de rubrici, cu articole care sunt instalate în interiorul acestor rubrici. Sistemul gestionează de asemenea forum-urile sau ştirile (de exemplu: revista presei...).

Să privim în detaliu care sunt elementele gestionate de către SPIP, ceea ce ne va permite în acelaşi timp să ne clarificăm vocabularul utilizat pe mai departe.

1. Ierarhia rubricilor

O rubrică este un spaţiu destinat găzduirii articolelor, ştirilor, etc... Nimic mai simplu: putem, de asemenea, să le numim dosare (ca şi pe calculatorul dumneavoastră, unde documentele sunt aranjate în dosare).

Rubricile pot să fie instalate una în interiorul alteia, formând astfel o ierarhie. O rubrică este fie conţinută în interiorul unei altei rubrici, fie este direct legată de rădăcina site-ului şi constituie aşadar un punct de intrare în site (vom vorbi atunci de un cap de rubrică sau de un sector). Această relaţie între rubrici va constitui osatura site-ului dumneavoastră, căci în jurul acestei structuri vor veni să se grefeze diferitele elemente ale site-ului dumneavoastră (articole, ştiri, site-uri sindicalizate...)

Mai jos puteţi vedea că rubricile 1 şi 2 sunt sectoare (în mod logic, aceste rubrici definesc marile sectoare tematice ale site-ului).

image 113 x 122

Nimic mai simplu. Mai sus, rubricile 11, 12 şi 13 sunt găzduite în interiorul rubricii 1. Rubricile 221 şi 222 sunt în interiorul rubricii 22, care este la rândul ei conţinută de rubrica 2.

Vom numi ierarhie calea logică care duce la o rubrică. Astfel, ierarhia rubricii 221 este: rubrica 2, rubrica 22.

Gestiunea structurii ierarhice este foarte simplă: este suficient să indicaţi în interiorul cărei rubrici se situează fiecare altă rubrică (cu ajutorul unui simplu meniu derulant).

image 292 x 121

Imaginea de mai sus arată cum se deplasează o rubrică. Atunci când o rubrică este mutată, toate sub-rubricile pe care le conţine o urmează către noul amplasament. De exemplu, dacă vom muta rubrica 22 în interiorul rubricii 12, rubricile 221 şi 222 o vor urma (rubrica 22 ar fi putut la fel de bine să fie la rădăcina site-ului sau în interiorul rubricii 23, de exemplu). În schimb, interfaţa grafică vă interzice să plasaţi rubrica 22 în interiorul rubricii 221: astfel am fi obţinut o buclă pe care sistemul nu ar fi ştiut să o gestioneze.

Să semnalăm aici o primă mare limitare a SPIP: SPIP nu gestionează decât o singură structură, iar aceasta este structura ierarhică pe care tocmai am descris-o. În particular:
-  nu este posibil ca o rubrică să aparţină altor două rubrici (de exemplu, pentru un site de cinema, nu vom putea crea o rubrică «Orson Welles» care să fie în acelaşi timp în rubrica «Realizatori» cât şi în rubrica «Actori»); aceasta împiedică de asemenea realizarea mai multor ierarhii încrucişate;
-  SPIP nu gestionează structurile în buclă (sau recursive).

Aceste limitări nu sunt datorate unor dificultăţi tehnice: ceea ce a contat în luare acestei decizii de arhitectură a fost menţinerea unei simplităţi de utilizare, în mod special la crearea unei interfeţe simple (de altfel, crearea unei interfeţe pentru o astfel de ierarhie este uşor de făcut; ceea ce este dificil, în schimb, este gestiunea simultană a mai multor nivele de ierarhie sau a unor bucle de structură - ceea ce ar fi pus probleme specifice de ergonomie).

Puteţi ataşa un forum individual fiecărei rubrici (vedeţi mai jos).

Să terminăm această discuţie despre rubrici explicând principiul rubricilor active. Se întâmplă deseori ca atunci când lucrăm pe un site ca unele rubrici să fie goale sau să conţină articole care nu au fost încă publicate (articole care sunt înca în lucru, care nu au fost înca difuzate în mod public). Să ne imaginăm de exemplu că rubrica 221 nu conţine nici un articol publicat; este evident că dacă un vizitator ar vizita o astfel de rubrică ar fi in dificultate: iată o rubrică care nu îi propune nimic. Iată de ce vom vorbi de rubrici active: pe site-ul public sunt considerate ca fiind active doar acele rubrici conţinând articole publicate (sau sub-rubrici conţinând articole publicate). Gestiunea rubricilor active/inactive se face în mod automat; este necesar totuşi ca webmaster-ul să fie conştient că nu toate rubricile create în partea privată a site-ului SPIP vor apărea în mod automat pe site-ul public.

2. Articolele

Cu articolele este mult mai simplu: un articol se găseşte în interiorul unei rubrici. Punct. Aceasta operaţiune de asociere este gestionată cu ajutorul unui simplu meniu derulant.

Vă rugăm să notaţi că o rubrică poate conţine atât alte sub-rubrici cât şi articole.

Singura subtilitate legată de articole este starea lor. Un articol poate fi:
-  în curs de redactare: autorul (sau autorii) sunt pe cale să lucreze pe acest articol, aşadar nu va fi vizibil pe site-ul public, iar accesul la articol va fi limitat pe site-ul privat;
-  propus pentru evaluare: atunci când un autor s-a hotărât că articolul este în forma sa finală, el va propune articolul colectivului redacţional (administratorii şi ceilalţi redactori) pentru ca acesta să decidă publicarea. Articolul este în continuare invizibil pentru site-ul public, dar toţi participanţii la site-ul privat îl pot vedea şi sunt invitaţi să îl comenteze cu ajutorul unui forum ataşat acestui articol;
-  publicat în direct: articolul este publicat pe site-ul public;
-  refuzat: articolul nu este publicat.

Restul detaliilor legate de articole sunt simple şi se pot gestiona cu ajutorul interfeţei web.

Limitări: un articol nu se poate găsi decât într-o singură rubrică la un moment dat (datorită aceleaiaşi probleme de concepţie a interfeţei menţionată mai devreme).

Puteţi ataşa un forum fiecărui articol (vedeţi mai jos).

3. Ştirile

Descrirea cea mai simplă pentru ştiri este anglicismul news. Sunt «articole» cu o mai mica importanţă decât adevăratele articole, în plus nici nu sunt semnate. În schimb este extrem de simplu să le ataşăm o legătură către un alt articol sau către un site web. Ştirile sunt, aşadar, ideale pentru a construi o revistă a presei (dar nimic nu ne împiedică să le deturnăm de la această folosire).

Ştirile au o gestiune mai simplă decât articolele:
-  ştirile nu pot fi ataşate decât unui sector, adică unei rubrici situată la rădăcina site-ului (în exemplul nostru, aceastea ar fi rubricile 1 şi 2);
-  ştirile nu sunt semnate, iar punerea lor pe site-ul public este foarte simplă: validarea se face printr-un clic.

Puteţi ataşa un forum fiecărei ştiri (vedeţi mai jos).

4. Forum-urile de discuţii

Forum-urile de discuţii sunt gestionate în mod automat de către SPIP. Forum-urile de discuţii sunt direct legate de conţinutul redacţional: putem deschide un forum independent pentru fiecare articol, pentru fiecare rubrică sau pentru fiecare ştire.

Îm mod implicit, forum-urile SPIP sunt moderate à postériori. Aceasta înseamnă că fiecare mesaj trimis de un utilizator este publicat imediat pe site. În schimb, administratorii site-ului dispun de o interfaţă care le permite să citească ultimele mesaje trimiseşi, caz după caz, să le suprime.

Administratorul site-ului va putea să hotărască în orice moment modificarea comportamentului forum-urilor. El poate alege:
-  absenţa totală a forum-urile de pe site;
-  forum-uri moderate à priori: contribuţille nu apar pe site-ul public decât după ce vor fi fost validate de către un administrator;
-  forum-uri cu abonament: participanţii trebuie să se înscrie şi să primească (în mod automat) un email conţinând codul de acces de participare.

Mesajele suprimate nu sunt distruse în baza de date: ele sunt puse deoparte şi afişează adresa IP a expeditorului cât şi data şi ora trimiterii. În caz de probleme juridice (sau în cazul unui “spamer” nebun), această metodă se dovedeşte folositoare.

Atunci când forum-urile sunt active, există posibilitatea de a interzice folosirea lor în cadrul uneu singur articol, caz după caz.

5. Autorii

SPIP gestionează autorii site-ului în două scopuri: o dată pentru a semna articolele (pseudonime, gestiunea adreselor de email, boigrafii...) cât şi pentru a gestiona accesul la site-ul privat. Aceste două aspecte sunt gestionate prin intermediul aceleiaşi interfeţe (rezervate administratorilor).

6. Site-urile sindicalizate

Sistemele de publicare automatizate moderne (SPIP, phpNuke...) fabrică în mod automat un fişier standardizat (în format XML) în care fac un rezumat al ultimelelor publicări.

SPIP permite recuperarea unor astfel de fişiere de pe reţea pentru a le include în propria sa structură. Puteţi, astfel, indica pe site-ul dumneavoastră lista ultimelor publicaţii de pe alte site-uri. Atunci când aceste site-uri vor fi aduse la zi, noutăţile vor apărea în mod automat pe site-ul dumneavoastră.

În SPIP site-urile sindicalizate sunt afişate în interiorul rubricilor (în acest fel veţi putea afişa, alături de propriile dumneavoastră articole, alte articole venite de pe site-uri cu o tematică similară).

7. Petiţiile

Fiecărui articol i se poate ataşa o petiţie care va fi validată pe email. Configurarea unei petiţii se face cu câteva clic-uri - cu scopul de a invita vizitatorii site-ului dumneavoastră la «semnarea» unui text.

Procesul de semnătura efectuează în mod automatic o validare prin email (un email este trimis semnatarului, căruia îi va fi indicat un URL prin intermediul căruia îşi va putea «valida» semnătura). Astfel puteţi obţine petiţii mai «fiabile» - pentru că fiecare semnătură corespunde unei adrese de email în folosinţă.

8. Cuvintele cheie

Există posibilitatea de a crea cuvinte cheie legate de articole. De exemplu, un articol poate fi legat cuvintelor cheie «România», «Politică»... Folosirea cuvintelor cheie permite folosirea unui model de navigare diferit intre diversele articole legate astfel între ele; în particular, cuvintele cheie permit ocolirea limitării SPIP menţionate mai sus potrivit căreia un articol nu poate aparţine decât unei singure rubrici.

Autor vmurariu Publié le : Mis à jour : 26/10/12

Traductions : عربي, català, corsu, Kréol réyoné, English, Español, français, italiano, Nederlands, Português do Brasil, română, slovenčina, Türkçe